Domnule președinte, eu mi-am pus speranța-n tine!

Nu am treabă cu politica noastră, a românilor. Mi se pare de prost gust, însă am fost la vot fiindcă am acest drept! Eu nu am votat contra lui Ponta, ci am votat pentru Klaus Iohannis, pentru lucrurile cu care m-a surprins în această campanie, pentru sibienii care îl iubesc și pentru oamenii care au ieșit în stradă. Nu am vrut să cred că efortul lor a fost în zadar.

Sunt atât de rare ocaziile în care oamenii lasă la o parte diferențele și se unesc pentru un scop comun, pentru un bine comun, încât, atunci când o fac, nu este din disperare, ci din voință.

Nu-mi pasă că e neamț, fiindcă, pentru mine e la fel de om ca oricare alt român sau maghiar. Am văzut ce a făcut în Sibiu și după atât de mult timp în care România a stagnat, vreau să cred că există o licărire de speranță. Îmi place că nu pierde vremea cu pălăvrăgeli inutile, cu cifre și statistici. Spune ce are de spus și merge mai departe. Nu stă să pună floricele lângă punct doar fiindcă românului asta îi place. Nu am nevoie de un președinte care vorbește frumos și gesticulează cu o mână iar cu cealaltă fură.

Poate, de data aceasta va fi mai bine.

Domnule președinte, eu și încă 6.242.825 credem în dumneavoastră, așa că nu ne dezamăgiți!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s