”Te doare în fund de fericirea mea!”

teenageloveAsta mi-a reproșat un prieten bun, mai tânăr decât mine, când i-am spus să nu se agite foarte tare în ceea ce privește iubirile, că oricum vor trece, după care mi-a închis telefonul în nas.

Am suferit mult, am plâns și am urlat în pernă pentru iubirile alea de inimă fragedă… degeaba. Nu au fost atât de intense sau de pasionale pe cât am crezut la 16-17-18 ani și au trecut, iar acum, pe unele le-am uitat complet. Însă m-aș fi bucurat în momentele alea să-mi ridice cineva capul din pernă, să-mi dea o palmă și să-mi spună: nu îți osteni sufletul, scrie mai mult, ai să vezi că toate astea-s trecătoare. Cu siguranță și eu m-aș fi supărat. Cu siguranță și eu aș fi închis telefonul în nas de fiecare dată. Orgoliul meu ar fi intrat în acțiune, aș fi fost jignită că cineva îmi spune că iubirea mea nu are importanță, că va veni altă ”mare” iubire în viața mea. Acum, după ce am mai îmbătrânit puțin, mă gândesc că mi-ar fi prins bine cineva care să mă coboare, uneori, cu picioarele pe pământ.

Ne grăbim să iubim, ne avântăm, ne punem sufletul pe tavă mult prea devreme. Ne ostenim inima prea devreme. Iar când vine iubirea care trebuie să vină, suntem ca după un maraton și ne este teamă să ne așezăm,

sursă poză

Advertisements

4 thoughts on “”Te doare în fund de fericirea mea!”

  1. Mi-aduce aminte de Iona lui Sorescu> ”Pe omenire o doare-n fund de fericirea ta!”
    Dar da, suntem tare grăbiți! Și de aceea mai dăm cu capul de câte un prag uneori…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s