Când ne vor aparţine sufletele iar în întregime?

Te-am regăsit, cum o fac de fiecare dată când mă întorc.

Îmi era atât de dor să îţi simt bătaia inimii. Deşi nu erai acolo, îţi auzeam perfect glasul, iar locul acela este singura ta amintire care mai dăinuie. În rest nu exişti, eşti doar o fantomă printre amintiri, care prinzi contur doar când sunt acolo… acolo unde mi-e sufletul.

Şi e atât de linişte, iar vântul poartă fărâme ale iubirii noastre. Acolo eşti, mereu, acolo suntem şi acolo vom fi în fiecare viaţă. Fiindcă noi ne-am iubit fără să ştim ce e aceea iubire.

Oare tu… ce simţi când te întorci? Îţi tresare sufletul, îmi simţi gustul buzelor când bei apă? Nu îţi simţi picioarele grele când păşeşti pe drumurile care noi le-am străbătut de atâtea ori, suflet lângă suflet, zâmbet lângă zâmbet?

Oare cum am reacţiona dacă ne-am ciocni unul de altul, într-o zi ploioasă de noiembrie, departe de pulsul iubirii noastre?

Oare… când ne vor aparţine sufletele iar în întregime?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s