Cum e să vezi oceanul

10245478_623678464419803_2832572406441809967_nAm văzut oceanul doar o dată, iar marea de foarte multe ori… însă niciodată nu le-am văzut cu adevărat până nu am ajuns să o cunosc mai bine pe Veronica.

După ce i-am văzut furtunile, am realizat că în ochii ei stă de fapt ascuns oceanul, cu toate valurile și culorile sale din adâncuri. Până și întunericul e acolo, iar eu sunt norocoasă să știu că am văzut măcar o parte din el.

Veronica are 15 ani și parcă-i ruptă dintr-un basm, cu părul ei lung, cârlionțat, care-i aleargă pe ceafă, apoi pe umeri, apoi pe spate, lăsând în urma sa miresme și flori de tei. Iar ochii ei mari și albaștri, care țin captiv oceanul, păstrează și mii de povești, pe care mi le spune cu drag, râzând și gesticulând haotic. Însă, nu știu de ce, în trupul ei firav de copil, a rămas prins un înțelept, fiindcă nu am văzut-o niciodată făcând năzbâtiile specifice vârstei, ci am auzit-o dându-mi sfaturi pe care nu orice adult le-ar fi avut prin ceva buzunar.

998638_427308114056840_1532349920_nAm stat în această seară împreună, cu o cană de ciocolată caldă în față. Eu cu sufletul gol, ea cu iubire cu care să-l umple. Printre altele mi-a zis: știi că am scris ceva despre tine? ”Before I met you, life was like the ocean in a storm. Rough and seemingly never ending. Meeting you was like the sun coming up saying everything was going to be ok”. În aceste câteva cuvinte, ea a reușit să cuprindă tot ce simte pentru mine. Apoi m-a privit tristă, dar mi-a zis glumind: ”tu despre mine nu ai scris niciodată!”. Atunci mi-am dat seama cât de mult o iubesc de fapt și că ei, dintre toate persoanele, cu toate poveștile ce le ține pe foi, în sertărele dezordonate în suflet, nu i-am dăruit nemurirea. Așadar, am vrut să vin cât mai repede acasă pentru a o așterne, să știu unde s-o regăsesc de câte ori îmi lipsește. Însă poveștile ei nu voiau să mă lase, așa că am mai stat, sorbindu-i din priviri gesturile de actriță.

Ea mi-a mers din inimă în minte apoi în degete și într-un final aici… vezi acum, prinți, de ce am vrut să plec?

Advertisements

2 thoughts on “Cum e să vezi oceanul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s