Am citit despre RoÎndrăgostire

188d8cbf01aece7c05627cfcc2d369c8Am citit pe pressone.ro, un site care promovează jurnalismul… sincer, de calitate, un articol despre RoÎndrăgostire. Despre dragostea de țară. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc la generația mea, dar și cele ce urmează, care au în gând să abandoneze țara pentru o viață mai ușoară, un trai mai bun.

E păcat să vezi atât de mulți oameni frumoși care ne părăsesc. Doi dintre prietenii mei cei mai buni se mută anul viitor în Canada cu familia, fiindcă facultățile părinților nu sunt suficiente pentru o viață puțin mai mult decât decentă. Nu au nevoie de extravaganțe, nu au nevoie de mașini sport și bani în care să se scalde, ci au nevoie doar de puțin mai mult decât le oferă statul român.

Sunt conștientă de neajunsurile care ne cutreieră țărișoara, neajunsuri care, cu toate că pornesc de la politicieni, noi le acceptăm, le înghițim, preferăm să spunem: ”e bine și așa rău cum e”. Dar apoi plecăm și lăsăm țara asta frumoasă să îmbătrânească, să moară.

Poate dacă toți oamenii care cutreieră mall-urile zi de zi ar ieși din starea asta de lâncezeală și și-ar cere drepturile, au vota cu cap, nu s-ar lăsa învârtiți pe degete de orice papițoi cu glas mieros… poate am reuși să pregătim un viitor frumos copiilor noștri.

Pe mine m-au crescut bunicii. M-au învățat să iubesc muzica tradițională, costumul popular, munții noștri îmbrăcați în brazi, aerul curat și cântecul păsărilor. Îubesc România asta cu suflet frumos pe care prea mulți o blamează. Nu-i țara de vină că ne merge nouă prost. Singurii vinovați suntem noi.

poză

Scorpionul și fecioara

copertă Scorpionul și fecioaraEste titlul celui de-al 17-lea volum al profesorului, scriitorului, omului de teatru Alexandru Jurcan. Un volum de proze, care ilustrează foarte bine realitatea de azi, or, acesta este genul meu preferat de lectură. Fără SF-uri, deși, uneori, textele sale au tendința să depăsească limitele acestei realități. Însă nu din aroganță sau din dorința schimbării stilului, ci pur și simplu pentru a accentua incredibilul ce, încet, dar sigur, începe să domine această lume.

Alexandru Jurcan mereu (m-)a surprins cu modul unic de a vedea și a ”cerne” întâmplările cu care are contact. Am zis nu doar o dată că scriitorii au un magnet pentru întâmplări care mai de care mai perfecte pentru o proză, iar dânsul este un exemplu concret.

Bârfe în autobuz, necesitatea românului de a exagera, de a părea mai bun decât vecinul, problema conviețuirii o viață cu aceeași persoană – ceea ce, aparent, reprezintă o dificultate, credința dusă la extrem, subiecte ce probabil au mai fost abordate. Subiecte ce poate ne duc cu gândul spre banalitate, dar cu toate acestea, Alexandru Jurcan reușește să iasă din banal și să vină cu răsturnări de situație care duc la finaluri pline de tâlc, iar metaforele originale completează perfect această caracteristică scriitoricească.

Însă textele ce în aparență sunt comice, ascund jalea ce ne cutreieră realitatea. Autorul spune în Ceața iubirilor arse: ”Blocul în care locuiesc a crăpat la mijloc”. Ori nu despre despărțire, despre singurătate, despre prăpăstiile pe care oamenii le creează între ei este vorba aici?

”De grinda rece și înaltă atârnă trupul mamei, ca o adiere neprihănită”.

”Prima senzație de plutire mi s-a părut o detașare uimitoare, dulceagă”.

”În infern plouă des”.

”Apoi două tăceri sparte de ogorul săpat de șerpuirea buzelor…”

Tot ceea ce înseamnă sentiment în textele lui Alexandru Jurcan este completat meticulos de ilustrațiile lui Alexandru Bodea.

Drumurile vieții sunt tare întortocheate

c0d398c89377f81e1fe9ba133aa8aecaToamna și vara se ceartă parcă pentru un loc de parcare. S-au împărțit. Toamna a primit umbra, iar verii i-a rămas soarele. Din asta nu poate ieși nimic bun… eventual dureri de gât și frisoane.

În autobuz, bătrânii își poartă plasele goale care strigă după legume, spre piață. Unul dintre ei oftează lung și ajunge la o concluzie:

-Nu timpul trece… noi trecem prin timp!

Un bărbat oarecare găsește 10 bani pe jos. Îi ridică artistic, îi privește atent, suflă cald pe ei aburindu-i, îi șterge de sacoul gri închis, îi mai privește o dată să vadă dacă nu a rămas vreun fir de praf, apoi îi bagă în buzunarul de la piept. Scoate apoi o hârtie șifonată, și o așază în dreptul pieptului, pentru a fi vizibilă. Miopia oricum nu mă ajută, așa că renunț să încerc să citesc. Își drege glasul și cu o voce plânsă începe să cânte:

”Oameni buni și frumoși, aveți milă de un suflet necăjit. Fetița mea are leucemie și nu am bani de tratament. Am patru fetițe la Craiova… dacă moare una, rămân trei…”

Povestea o mai auzisem acum 2 luni într-un alt autobuz, de la un alt domn. Cine știe… poate amândoi au patru fetițe dintre care una bolnavă de leucemie… Drumurile vieții sunt tare întortocheate.

O femeie blondă își întinde degetele dolofane între care ține o bancnotă de 1 leu. Omul o ia sfios și mulțumește umil, făcând plecăciuni. Se îndepărtează, dorind să coboare din autobuz, înjurând subtil printre dinți.

Te vei iubi din nou

11402936_915699221804910_6451993737893847938_nAcum care e direcţia? Tot înainte, spre Soare!
Nu mai ţine ura aia aşa strâns în braţe. Desfă-te de ea.
Regrete… tu nu aveai regrete. Şi ce dacă aproape 800 de răsărituri au încetat să mai existe? Gândeşte-te la cele ce urmează, fără să-ţi ameninţi sufletul că îl vei închide iar.
Da măi, da… ştiu că nu îţi plac oamenii, dar îţi plac zâmbetele, deci nu uita! Nu te mai minţi… tu nu ştii să urăşti. Nu poţi să urăşti.
Iartă-mi optimismul… ştiu ce simţi acum. Ştiu că ai plâns până ai rămas fără lacrimi, fără aer, fără viaţă. Ştiu că ai ţipat până nu ai mai avut glas şi ţi-ai făcut cu unghiile răni în palma. Şi ştiu că ai adormit ţinându-ţi genunchii în braţe fiindcă te simţeai iar singură.
Dar ştiu de asemenea că eşti tu şi vei continua. Fiindcă tu nu ştii să distrugi. Deci nu te poţi distruge, oricâte ameninţări îmi arunci în braţe.
Te vei iubi din nou. Ştiu sigur!