Cred că avem prea multe pretenții de la zilele bune. Nu, nu așa. De la zilele despre 
care credem că noi că ar trebui să fie bune. Dar dacă te trezești într-o astfel de dimineață după prea puține ore nedormite? Te aștepți să se întâmple ceva extraordinar și de fapt totul e pe dos.
Dacă vrei să fie cea mai bună zi a ta, plină de zâmbete și iubire? Dacă în schimb pierzi o grămadă de bani fiindcă nu știi să fii mai ordonat? Apoi cumperi smântână, ajungi acasă și vezi că e expirată. Și îți strici perechea nouă de cercei. Dacă mâncarea pe care o faci cu cel mai mare drag și toată lumea o iubește de data asta are un gust ciudat? Toate în aceeași zi? Atunci parcă nu mai ai încredere în tine. Atunci parcă nu mai vrei nici să iei, nici să primești. Preferi să bei, să-ți uiți necazurile, să uiți de insomniile care-ți mângâie părul ciufulit în fiecare seară, te privesc în ochii mari și verzi și îți șopteșc lucruri rele. Degeaba asculți tu muzică la maxim în căști.
Realizezi că weekend-ul a trecut deja, că iar trebuie să mergi la lucru. Știi tu… chestia aia pe care credeai că îți va face plăcere să o faci toată viața? Ei bine, oamenii au luat tot frumosul din plăcerea ta. Și atunci ți-e greață. Ți-e greață de ce ai devenit.
Dar iubirea? Ei, iubirea e și ea pe-acolo, atârnând de un fir de ață, gata să se rupă de tine. Ocazional doar îți mai dă o palmă să realizezi că va cădea și nu mai poți face nimic să o prinzi.
