Îndrăgostește-mă de tine!

Nu ai nevoie de cine știe ce tehnici de seducție ca să mă cucerești. Doar vorbește cu mine. Întreabă-mă ce-mi place să fac. Îți voi răspunde că îmi place să mă îndrăgostesc. Ridică din sprânceană și zi-mi că nu mă poți ajuta să mă îndrăgostesc. Recomandă-mi filme și melodii. Vorbește-mi despre colțul tău de Rai, despre cât de grea e viața.

Du-mă într-un local drăguț, cu tematică rustică, să comandăm dintr-un meniu legat cu ață de lână, să bem ceai din căni de lut și să-mi desenezi o căsuță cu fântâna din curte. Lasă-mă să-ți învăț parfumul, să-l cunosc, să-l recunosc oriunde, să devin dependentă de el. Încearcă să-mi demonstrezi că sufletul pereche nu este un mitSpune-mi că găsești totul în ochii mei și că faci un efort incredibil să nu te pierzi în ei. Apoi spune-mi să nu mă îndrăgostesc de tine, că nu are rost, că nu vom avea niciodată vreo șansă la fericire împreună. Și chiar când reușesc să mă conving că nu va fi nimic, du-mă în parc, să ne dăm pe leagăn. Promite-mi că vom dansa cândva un vals, ține-mă în brațe, dar nu mă săruta. Nu încă. Privește-mă, mângâie-mi fața și abia apoi sărută-mă. Promite-mi că vom schimba lumea.

Spune-mi că mă iubești, nu ca să mă sperii, ci pentru că pe moment, chiar și tu crezi asta. Scrie-mi scrisori lungi și promite-mi că-mi vei culege flori de liliac sau le vom culege împreună. Convinge-mă că împreună avem super-puteri. Apoi pleacă pentru un timp. Voi avea atâtea să îți spun, dar când te vei întoarce voi uita totul. Voi plânge fiindcă sunt sigură că îmi vei lipsi. De fiecare dată vei observa că mă fac tot mai frumoasă. Vom sta îmbrățișați într-o  parcare goală și vei aștepta să mă liniștesc. Până în acest moment voi fi sigură că totul a fost trecător, că a fost doar o furtună de vară. Una cu fulgere și tunete, care rupe copacii de la rădăcini, dar în final tot o furtună. Dar atunci, acolo, mi se va distruge orice convingere și voi realiza cât de dependentă sunt de tine de fapt. De sufletul tău, de discuțiile noastre, de acel colț de Rai din care nu am apucat să văd decât o frântură și a cărui miros sărat îmi va rămâne mereu întipărit în minte.

În final, rupe-ți sufletul și dă-mi drumul. Fiindcă așa e cel mai bine. Fă planuri că ne vom întâlni peste ceva vreme și ne vom iubi la fel de mult. Lasă-mă să intru în sevraj pentru mângâierile tale. Așa vei ști că voi fi pentru totdeauna a ta, pentru tine…

love

Sursă foto 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s