De ce nu dăm doi bani pe munca artiștilor?

Cred că sunt prea puțini care se trezesc într-o dimineață și spun: ”Bă, de azi am de gând să fiu artist!”. Nu, nu are cum să fie așa. Este pur și simplu o chemare a sufletului.

art1

Sunt unii care fac școli pentru a excela în domeniul în care sunt talentați, iar unii învață singuri. Se dau cu capul, cad, se ridică, încearcă iar și iar să evolueze, să se autodepășească. Fiindcă în această ”meserie”, artistul este cel mai mare concurent al său. Însă oamenii văd o pasiune și atât. Nu văd munca din spate, nu văd nopțile nedormite sau orele pline de frustrare fiindcă ceva nu iese așa cum ar fi trebuit. Văd rezultatul final: o proză, o poezie, o carte, un cântec, un mix, un tablou, o sculptură, un tatuaj. Și se gândesc: ei, nu e așa mare lucru. Și atunci, vin veșnicile întrebări: ”Îmi dai și mie o carte?” sau, ”Mă bagi și pe mine pe gratis la concert?”. Și artistul, de multe ori, acceptă acest compromis, în speranța că, dacă nu material, măcar prin câteva cuvinte, îi va fi apreciată munca.

Sunt mulți, prea mulți artiști care au job-uri full-time, că na, trebuie și ei să supraviețuiască în această junglă, ajung acasă după 8-10 ore de muncă și se ocupă de ceea ce iubesc cu adevărat. Pentru ca tu, prietene, să vii apoi și să îi ceri să-și presteze munca, gratuit, pentru că mai bine îți iei un pachet de țigări decât să cumperi o carte sau să plătești intrarea la un concert.

Că nu dau bani este una, dar marea majoritate, nu dau nici măcar un click. Am avut ieri discuții cu câțiva prieteni și i-am întrebat dacă mă citesc, iar răspunsul a venit, cât se poate de sincer: ”Foarte rar. De obicei doar dau like. Dar voi începe să te citesc mai des”. Știu că nu se va întâmpla, dar sper. Și mă bucur pentru fiecare nouă vizualizare sau share. Nu este chiar atât de greu să faci fericit un artist. Tot ce ne dorim, este să ne fie apreciată munca.

Acum doi ani, când am publicat volumul Bere și pantofi cu toc, am sunat câteva persoane, pentru a le invita personal la lansarea de carte. În momentul acela nu aveam un loc de muncă stabil și m-am străduit aproape un an să adun bani să îmi public cărțile. Așadar, am sunat-o pe o prietenă, iar ea mi-a răspuns: ”Hmm, nu știu ce să zic, nu prea am timp. Dar poate rezolv cumva. În caz că vin, primesc o carte pe gratis?”. Nu, nu primești. Fiindcă e munca mea, nu e un preț exorbitant, și așa îmi demonstrezi că mă susții în ceea ce fac. Desigur, nu sunt singura care a întâmpinat astfel de probleme. Câțiva artiști mi-au povestit experiențele lor.

”Sigur că da… dar pentru mine e mai important să vina ei. Mă enervează când vin prieteni îndepărtați și cer favorul acesta… Nu vorbim un an, dar vrei să vii la piesă și să nu plătești. Pe prietenii apropiați încerc mereu să îi bag moca.Fiind și artiști mulți dintre ei, și eu merg moca la concertele sau piesele lor”, spune Adrian Balint, actor.
”Nu cer like-uri și share-uri pe facebook. Dacă îi place cuiva sau este într-o anumită măsură încântat de ceea ce fac, o să distribuie mai departe materialul. Am anumiți prieteni sau “core fans” care mă susțin și de obicei le mulțumesc personal. Mă enervează cand lumea atribuie așa numitul talent unei entități, pentru că fiecare om care a ajuns cunoscut în industria asta, și-a consumat nopți, zile și weekenduri întregi cu frustrări și proiecte șterse și luate de la 0”, spune Lorand Marton  (IV-IN), artist muzical.
”Gratuități se fac la început, pentru a familiariza cât mai multă lume cu munca ta. Ulterior, doar la prieteni foarte, foarte apropiați și o parte din rudele dragi. Mi se cere să fac poze gratis, chiar și de către necunoscuți. Anul trecut m-a sunat cineva pentru un botez și mi-a oferit o bere ca plată, când am negociat prețul. I-am spus că dacă dânsul e plătit în beri la locul de muncă, îl compătimesc. E pur și simplu implementat în conștiința umană, că munca trebuie să fie istovitoare, ore multe, frustrate și sub îndrumarea unui șef. Munca nu poate fi distractivă. Cel puțin oamenii nu o concep așa. Dacă prin munca ta tu te exprimi liber și o faci cu plăcere, nu este considerată a fi muncă”, explică Sergiu Raul, fotograf.
”Artiștii sunt o rasă cu imagine aparte. Pe de-o parte sunt văzuți ca și boemi, ireali, cu imaginea veche de intangibilitate și neînțelegere și pe cealaltă parte sunt văzuți ca și neadaptați sociali, incapabili de interacțiunea de orice formă a normalului cu lucrurile materiale. Există o lipsă de respect și atitudine față de munca unui artist. Pentru că el stă toată ziua și lucrează, dacă aia se poate numi muncă, 5 minute. Aia puteam să fac și eu, dacă aveam ideea, ce e mare lucru? – diminuând până și importanța artistului ca și reprezentant uman în societate, izolându-l prin acel puteam și eudar e nedemn de mine sa imi pierd vremea cu fleacuri. Artistul are nevoie de public. Indiferent de comercialitatea prezentă în arta lui, finalul este publicul. Și nu aprecierea directă, cât împărtășirea din el, din creația lui, lumii.  Ca o concluzie as spune doar că actul de creație este luat în derâdere, neapreciat și nerecompensat. Este un șoc imens conștientizarea la modul real a aceastei schisme între creație și consumatorul de artă, indiferent de formă”, zice Dan Florea, poet.
”Accepți să pui muzică pe bani puțini sau deloc, în speranța că te vede lumea, te apreciază, se duce vorba despre tine. Speri să ai mai multe gig-uri. Sincer, nu știu ce e în capul oamenilor care vor gratuități de la artiști, de ce nu vor să dea bani. Unii patroni de club șamd sunt învățați, cred, să facă biznis ca în târg” explică S-T-PHAN, artist muzical.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s