Hai să mai luăm oameni sub umbrelă!

efb65b91308ef65d6325a654c793b487În urmă cu câțiva ani, am cunoscut un om care mi-a schimbat în totalitate perspectiva despre viață și despre propria-mi persoană. Și de atunci am început să fiu mai prietenoasă cu oamenii, să îi ajut, chiar dacă nu îi cunosc. În acea perioadă,  luam oameni sub umbrelă când ploua. Mă simțeam atât de bine când îi vedeam uimiți, dar cu zâmbetul pe buze!

Timpul a trecut și am încetat să mai iau oameni sub umbrelă. Am continuat să ajut, dar din ce în ce mai puțin. Fiindcă mă simțeam de cele mai multe ori folosită. Am ajuns să nu mai răspund la mesaje și la telefoane.

Dar azi… am decis că e timpul să continui să îi ajut chiar și pe cei care mă caută doar când au nevoie de ajutor. Azi nu aveam umbrelă. Eram în stație, așteptam autobuzul, când o femeie căruntă, m-a invitat duios să intru și eu sub umbrela ei. Am schimbat câteva vorbe, apoi am așteptat amândouă autobuzul în liniște.

Cât ne costă, de fapt, un gest mic? Cât de mult ne costă să ne punem pentru câteva secunde în locul unei persoane, să vedem că nu ne-ar fi bine să vin în locul lor și să întindem o mână? Aparent, prea mult, fiindcă răutățile sunt la ordinea zilei. Am putea lăsa orgoliul, grijile, problemele și, măcar câteva minute cât așteptăm autobuzul să poftim pe cineva sub umbrela noastră.

 

Advertisements

Un profesor gândește în afara cutiei, zece predau comunismul

Un profesor gândește în afara cutiei, zece predau comunismul

La Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca profesorii își doresc ca cei mici să învețe, să știe cât mai multe lucruri. Aici, amenințarea cu notă mică nu este crezul suprem.

„Scopul nostru nu este acela de a-i pedepsi pe copii, de a le da note mici, de a-i face să nu mai aibă încredere în ei, să considere că sunt incapabili. Scopul nostru este acela de a-i educa, de a-i învăța cât mai multe lucruri. Noi nu vrem să îi surprindem cu lecția neînvățată, ci vrem să îi ajutăm să învețe lecția”, a spus o profesoară care predă la Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu.

Aceștia sunt primii pași spre un sistem educațional normal, în care elevul nu trebuie să se teamă de note, de dezamăgirea părinților, de pedepsele acestora. Elevul are cu adevărat șansa să învețe. Testele nu se dau neanunțate. Nu există noțiunea de test-fulger, pe care mulți profesori încă îl practică, pentru a vedea cât de bine stăpânește copilul informația. Or, la prima oră într-o zi de luni, un test fulger arată doar cât de buimac este un elev care timp de 2 zile nu a fost sub presiune constantă și a avut timp să se relaxeze.

Spuneam că este un prim pas spre civilizație, nu? Ei bine, la doar câteva zeci de kilometri distanță, la Liceul Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, profesorii îi ascultă pe copii din lecții pe care nici măcar nu le-au predat.

Un profesor care a predat la același liceu, s-a pensionat recent. Își învăța copiii să iubească materia pe care o preda. Nu le dădea note mici, nu țipa la ei dacă nu știau lecția.

„Trebuie comunicat cu elevul. Poate în ziua aceea îl doare capul, poate nu a dormit bine, poate are probleme în familie. Discut cu el și îi dau șansa să răspundă ora viitoare”, a spus profesorul în nenumărate rânduri.

De asemenea, găsea mereu noi metode prin care să le stârnească elevilor curiozitatea: muzică, joculețe, glume. Însă niciun alt profesor nu a fost curios să învețe de la el, să preia puțin din acest stil de predare.

Un alt caz, la același liceu. Un profesor, supărat că niciunul dintre elevii clasei la care predă nu a ales să dea bacalaureatul din materia lui, se răzbună printr-o atitudine de batjocură, prin examinări dificile și prin foarte multă presiune.

Și uite așa este un pas înainte și trei înapoi, în acest caz. Nu avem cum să evoluăm dacă nu privim altfel, dacă elevii trăiesc în teamă. Se poate respect și fără teamă. E simplu. Însă mulți dintre profesori aplică ceea ce au învățat: adică dictatura. Însă stau și mă gândesc uneori, ce satisfacție simte un profesor la sfârșitul orei când pleacă și îi lasă pe copiii năuciți, cu prea multe semne de întrebare, în loc să îi lase cu câteva noțiuni noi, pe care le-au înțeles și pe care vor putea să le folosească și peste câțiva ani. Cum se simt când o nouă generație a absolvit, dar niciunul dintre elevi nu va spune despre ei că sunt profesorii lor preferați?