Nu aș vrea să fii iar al meu

(Despre dragoste și alte droguri IV)

Aș  vrea să nu îmi mai fie niciodată dor de tine. Aș vrea să uit că te-am iubit atât de mult. Să te scot cumva din inima mea și să nu mă mai doară atât. Nu aș vrea să fii iar al meu. Nu aș mai putea. Nu mai am energia sufletească să suport schimbările tale de personalitate. Să jucăm încontinuu alba-neagra. Uite iubirea, nu-i iubirea. Aș ceda psihic.

97b055a838a09d01c2721e03e76d2d67

Însă nu mi-e rușine să recunosc, nu mă consider nici slabă, ci mai degrabă mă consider o persoană consecventă. Nu sar de la o iubire la alta, așa cum ai făcut tu. Așa că, recunosc că ai lăsat așa gol în sufletul meu, încât am momente când mă doare atât de rău, că abia respir. Mi-e dor să te privesc cum dormi și cum scrâșnești din dinți în somn. Mi-e dor să râd cu tine și să vorbim despre visele noastre. Dar cel mai dor mi-e de mirosul pielii tale.

Voiam să se termine această pledoarie pentru dor aici, dar pe măsură ce scriam, mi-am amintit cum, anul trecut pe vremea asta, într-o noapte cu cer senin, stăteam și priveam cerul, ne uitam după stele căzătoare și ne era bine. Cred că după acel „bine” sunt în sevraj. La genul acela de ”bine” mă gândesc când fiori de dor mi se strecoară sub piele.

Continue reading “Nu aș vrea să fii iar al meu”

Advertisements

Noaptea în care nu te-am mai recunoscut

(Despre dragoste și alte droguri III)

Era o noapte caldă de vară, la munte, cu muzică la maxim, foc de tabără și mult alcool. Erai și tu undeva prin zonă, dar nu aveai timp de mine. Aveai treabă, am înțeles. Mi-au plăcut mereu oamenii care își asumă responsabilități și muncesc. Dar când responsabilitățile s-au transformat în distracții cu prietenii, zâmbete și priviri schimbate între tine și alte fete în timp ce eu petreceam timp cu oameni pe care abia îi cunoscusem, deși venisem acolo pentru tine, atunci nu am mai înțeles.

beautiful-night-landscape-bucovina-carpathian-mountains-romania

Atunci, printre puținele dăți de când mă știu, am fost geloasă. Am fost atât de geloasă încât am simțit cum sângele mi se-nfierbântă și nu mai reușesc să judec. Și am greșit. Dar toți greșim, iar oamenii care se presupune că ne iubesc, ne iartă. Fiindcă asta înseamnă viața. O serie de greșeli de la care învățăm și oameni care știu să ne arate ce am greșit, iertându-ne.

Însă tu nu erai în dispoziție să ierți. Ai venit în schimb și ai început să țipi. Strângeai din pumni și țipai. Te așezai uneori să te calmezi, doar pentru a te ridica și a țipa și mai tare. Atunci am văzut câtă ură sălășluiește în tine, omul pe care îl iubeam și pe care îl consideram de o bunătate excesivă. Ura te-a desfigurat. Ți-a schimbat fața și pentru prima dată, te-am văzut ca fiind urât. Aceea a fost noaptea în care nu te-am mai recunoscut. Și a început să-mi fie teamă. Să-mi fie teamă de faptul că m-ai putea lovi, știind că nu te voi ierta niciodată. Să-mi fie teamă că nu reușisem să te cunosc cu adevărat în atâta timp. Și-a continuat să-mi fie teamă până la sfârșit.

Mergeam cu tine pe stradă, umăr lângă umăr, suflet lângă suflet, alegându-mi cu grijă cuvintele să nu te supăr, privind în jur ca nu cumva să apară ceva ce să te declanșeze, să te transformi iar în omul pe care nu-l recunoșteam.

A trecut destul de multă vreme de când nu am mai mers umăr lângă umăr, dar mie îmi este tot teamă. Visez cu tine și mă trezesc îngrozită, cu inima bătându-mi speriată, fiindcă în vis, apare mereu monstrul care zăcea în omul ce credeam că mi-era sufletul pereche, în omul în care aveam cea mai multă încredere și de care a ajuns să-mi fie teamă.

Sursă foto

Unde dracu` te-am lăsat?

(Despre dragoste și alte droguri II)

Dacă aș ști unde dracu` te-am lăsat, te-aș lua de-acolo. Te-am căutat prin vise și în încăperea în care ți-am zis prima dată că te iubesc. Te-am căutat în apusuri de soare și în cântul tramvaielor, dar și în buzele altor fete pe care le-ai sărutat. Te-am căutat chiar și printre întrebările Micului Prinț. M-am gândit că poate tu ai fost cel mai iubit dintre pământeni, așa că l-am răsfoit pe Preda.

poza

Continue reading “Unde dracu` te-am lăsat?”

Cum l-a iubit, a fost perfect (Despre dragoste și alte droguri)

9dbd112c9dd6b2ad93cb5fbce426c4a7Privea poze vechi, în speranța că își va aminti cine era fără el, însă zâmbetele nu-i declanșau nimic. Au devenit iar străini, străini însă cu amintiri, fără vreo avertizare, fără un semnal de alarmă care să o pregătească de nopți chinuite de gândul ”cu ce-am greșit”?

Un ”nu cred că te mai iubesc” a lovit-o în moalele capului, într-o seară, pe o băncuță în parc, în timp ce în buzunarul ei așteptau 52 de motive pentru care îl iubește, abia așteptând să fie rostite. Ce știau ele? Ce știau ”te iubesc-urile” acelea despre-nstrăinare?

Îi revenea iar și iar în minte ultima seară petrecută împreună. Stăteau amândoi în pat, ea cu spatele la el, încercând să respire ușor, ca el să nu-și da seama că plange și încerca să-și estompeze mii de țipete.

-Îmi pare rău, pentru tot. Îmi pare rău că nu am știut să te iubesc așa cum voiai, a spus ea, în timp ce vocea i se spărgea.

El o mângâia ușor pe mână, iar atingerea lui era mai mult decât naturală. Ca și cum s-ar fi mângâiat ea însăși. A sărutat-o pe ceafă și i-a zis:

-Cum m-ai iubit, a fost perfect. Iubirea pe care mi-ai oferit-o a fost perfectă . Înainte de tine, nici nu puteam să îmi imaginez că așa ceva era posibil.

Adunându-și ultimele puteri, ea a răspuns:

-Dar nu am fost eu perfectă…

Apoi a fost liniște. Au schimbat poziția. Ea l-a strâns în brațe, l-a sărutat la rândul ei pe ceafă, zăbovind cât mai mult, să își întipărească cât mai bine în minte aroma pielii sale. Știa că nu o va mai simți niciodată.

-Te iubesc, i-a spus.

Apoi a fost iar liniște.

poza