Indiferență

85169dec4b449f3d1a505573866be85dEu nu mă prea uit la filme, cel puțin nu singură, fiindcă, în general, simt nevoia să discut cu cineva despre cele văzute în film. Însă, ocazional, (din lipsă de somn de obicei) mai urmăresc câte unul. Așadar, aseară m-am uitat la Detachment (Indiferența), din anul 2011, în regia lui Tony Kaye. De ce am ales acest film? Simplu! Îl are în rolul principal pe Adrien Brody care este în topul meu al celor mai geniali actori, după ce i-am văzut prestația incredibilă în Pianistul (2002).

Așadar, un profesor suplinitor, care merge de la o clasă la alta, face o conexiune cu elevii unei școli cu o reputație destul de proastă. E suficient rezumat, zic eu. Povestea în sine nu mă interesează în mod deosebit, ci filozofiile de viață care apar pe parcurs.

Adevărul este că trăim într-o lume în care profesorii, oamenii care ajută la formarea a generații întregi, sunt subapreciați. Au ajuns să fie batjocoriți de elevi și amenințați de părinți. Orgolii prea mari, copiii cu probleme cauzate de indiferența părinților, oameni care devin profesori sperând că vor putea schimba ceva, ajunși depresivi din cauza neputinței lor.

Adrien Brody dovedește încă o dată cât este de talentat, fiecare replică și fiecare gest fiind jucate la perfecție, iar tristețea nemărginită i se poate vedea în privire.

Cu toate că modul în care a fost filmat nu este pe placul meu, replicile foarte bine gândite, toate cu subînțeles, pe urma cărora pot fi trase anumite concluzii, compensează, iar una dintre aceste replici, în jurul căreia se poate spune că se dezvoltă povestea, m-a uimit și m-a pus pe gânduri:

”Cum puteți să vă imaginați ceva dacă imaginile vă sunt întotdeauna oferite? Dublugândit. Să gândești deliberat în minciuni, știind că sunt false. Exemple în viața de zi cu zi: trebuie să fiu frumos ca să fiu fericit. Am nevoie de operații ca să fiu frumos. Trebuie să fiu slab, faimos, în pas cu moda. Tinerii bărbați din ziua de azi sunt învățați că femeile sunt curve, târfe, lucruri cărora trebuie să le-o tragi, să le bați, să te caci pe ele, să le faci de rușine. Este un holocaust de piață. Douăzeci și patru de ore pe zi, pentru tot restul vieții noastre, puterile care sunt muncesc să ne prostească. Așadar, ca să ne apărăt și să luptăm împotriva asimilării lâncezelii în procesul gândirii, trebuie să învățăm să citim. Ca să ne stimulăm imaginația, să ne cultivăm conștiința, propriul nostru sistem de valori. Cu toții avem nevoie abilități să ne apărăm, să ne conservăm mintea”. – Henry Barthes