Povești de ocazie (I) – Tocmai din Veneția

italianFranco are 52 de ani, este italian… stă undeva lângă Veneția și vine încă de pe vremea lui Ceașcă în România, pentru a se odihni. Are părul până la bărbie și nasul foarte mare.

”Ești foarte formosa” îmi spune, analizându-mă din cap până în picioare.

”Mulțumesc”, îi răspund privind pe geam.

Mă întreabă ce părere am despre Iohannis, dacă va face treabă bună. Nu i-a plăcut niciodată de Ponta și spune că politicienii noștri fură prea mult, iar salariile sunt prea mici. Mă întreabă cât câștigă iubitul meu. Îi răspund că suma x.

”Și crezi că din două salarii de X lei, adică Y euro, puteți trăi? Ești una fata eleganta, îți cumperi haine, formosa. La noi și pensiile ajung la 15 000 de euro.”

Liniște.

”Ai un corp foarte senzual, să știi. Îmi place.”

”Am câteva kilograme în plus” îi arunc într-o doară și continui să privesc pe geam.

”Ce? Tu crezi că bărbaților le plac femeile din reviste? Doar să privească, nu să pună mâna. Pe ce să pună mâna? Pe oase și machiaj?”

Apoi a continuat să-mi povestească despre prostituate și cum în Italia poți să naști la spital, iar dacă nu vrei copilul, îl lași acolo. Ocazional mă lua de mână, dar mi-o trăgeam politicos, simulând un scărpinat de ureche sau un SMS.

”Pe voi țiganii vă fac de rușine în lume.”

Mă bucur că mai sunt străini care realizează asta.

M-a lăsat undeva în centru. Nu a vrut să-mi ia bani. Mi-a pus mâna pe picior și, apropiindu-se, mi-a mulțumit că i-am ținut companie. Am coborât din mașină, i-am trântit ușa în nas și i-am făcut politicos cu mâna. De treabă italienii ăștia.