Fără tine și cu apusurile ciobite

Ma surprind cautandu-te in fiecare noapte. Am incetat sa am cosmaruri. Insa am momente in care intind mana sa iti simt toracele cum se ridica si coboara in ritmul respiratiei tale. Dar nu esti langa maine si atunci, asta ma infioara. Prefer cosmarurile.  Doar sa fii langa mine cand ma trezesc plansa si cu respiratia taiata. Sacadata. Nu mi-ar mai fi teama. 

Stii? 

Stiu.

Dar nu esti.

Si credeam ca nu imi pasa. Dar am incetat sa vad apusurile, iar asta ma ingrijoreaza. Si cand le vad, parca-s cumva ciobite. Crapate. Ca si cum in orice clipa s-ar sparge si ar trebui sa le arunc la gunoi. Si-atunci cine as mai fi eu fara tine, fara apusuri? As fi tot eu, dar calculata, mereu gandita, mereu in cautarea unei solutii. Voi fi eu cea care invata, lucreaza, bea multa apa si mananca multe legume, care vorbeste corect si nu are niciodata parul ciufulit. Iar eu cea care fura struguri? Sau care tine de sase pana bagi in buzunar caciula neagra care imi place atat de mult? Sau care rade pana nu mai are aer si umbla imbracata ca o boschetara fiindca asa se simte bine? Sau care asteapta sa ii bati o buburuza de masa? Pe ea ai luat-o cu tine. Sper ca ii e bine si ai grija de ea. 

Dar pentru orice eventualitate… 

Ma duc sa imi lipesc apusurile ciobite.

 Sa mai recunosti ceva in ochii mei in cazul in care te vei intoarce. 

Advertisements

Mama e iubire

Mama e iubire

6275171cf582efe03d4e7d2f0a7c7e6cMultă vreme m-am gândit că nu vreau să fac copii fiindcă nu vreau să plâng cât a plâns mama din cauza mea sau a fratelui meu. Și m-am urât și mă urăsc de multe ori pentru asta. Dar oricât a plâns, mereu și-a șters lacrimile și a continuat să ne iubească din tot sufletul. Cred că acesta este cel mai frumos lucru la ea. Că oricât ar fi de obosită, de tristă, de stresată, izvorul ei de iubire pentru noi nu seacă niciodată.

Azi e ziua ei, împlinește o vârstă frumoasă și de 24 de ani îmi suportă toate toanele și toate obrăzniciile. Și mă enervez de multe ori pe ea când mă ceartă sau nu ascultă sau se supără. Dar la sfârșitul zilei, când îi povestesc ce am mai făcut și aud dorul și mândria din glasul ei, nu am cum să nu fiu fericită. Fiindcă e mama și ea însăși e iubire.

Mă întristez atât de tare când îi aud pe alții zicând ”o urăsc pe mama”. Fiindcă mă gândesc că ea mi-a dat viață, ea m-a purtat lângă inima ei timp de nouă luni, s-a chinuit cu durerile nașterii, m-a învățat primele cuvinte, mi-a deschis ochii în ceea ce privește lumea. Apoi s-a trezit dimineața la 5 să vină să mă ducă acasă de la vreun majorat și a suferit în tăcere lângă mine când vreun băiat mi-a frânt inima. Ce mamă și-ar dori să își vadă copilul suferind? A lucrat zile și nopți ca eu să am mâncare pe masă, haine, să călătoresc, să văd lumea. Cum să îți urăști mama?

Mama a fost alături de mine în cele mai triste, dar și cele mai fericite momente ale mele. Și deși am avut și am o mulțime de prietene cu care îmi împărțeam secretele, mă bucur că am ajuns să realizez că de fapt ea e cea mai bună confidentă.

Mama e cel mai harnic om pe care îl cunosc. Nu am auzit-o niciodată zicând că îi e lene și, deși lucrează mult mai mult decât mine. Și deși lucrează atât, tot găsește energia necesară să îmi facă mâncarea mea preferată sau să mă mângâie pe spate când am nevoie de afecțiune.

Mama m-a susținut în nebunia mea cu scrisul, deși îi este teamă că nu mă voi mărita niciodată. ”Voi scriitorii sunteți toți suciți”, îmi mai spune ea câteodată. Dar pentru asta, la lansările mele de carte plânge de bucurie și ține cărțile și revistele în care mi-au apărut creațiile la ea la muncă, să se poată lăuda cu ele.

Mama e mereu sufletul petrecerii. Oricât ar fi de obosită, nu spune niciodată ”nu” unui chef bun și dansează până nu o mai țin picioarele. Lucru care îl cam enervează pe tata, că el nu e prea dansator de felul lui. Mie mereu mi-a plăcut să merg la petreceri cu ai mei, fiindcă am știut că dacă ea e acolo, distracția e garantată.

Mama are un suflet bun și ajută mereu pe toată lumea. Vrea să le fie bine tuturor oamenilor din jurul ei. Mama râde din orice și asta mă face extrem de fericită. Fiindcă viața ei a fost plină de greutăți, dar tot i-a rămas atât de mult optimist în suflet încât să râdă cu o poftă molipsitoare. Și sincer? Mă bucur că am moștenit de la ea sufletul și talentul de a râde până nu mai am aer. Îmi face viața mult mai frumoasă.

La mulți ani, tu, mami, tu! Că știu că vei citi și știu că vei plânge. Te iubește Bia din toată inimioara ei!

capture

E atât de frumos…

2a997385cf6a758524884f0f0c1fcec2E atât de frumos… sau poate doar eu îl văd așa. Dar nu cred. Știe și el cât e de frumos și-i place să fie admirat, să se uite fetele după el, să se mire și băieții. Însă când îi spun eu, parcă n-ar vrea să mă creadă. Poate fiindcă părerea mea chiar contează pentru el. Și deși mă pierd de multe ori în ochii lui și de fiecare dată îmi răsună în minte ”Damn your eyes” a lui Alex Clare, deși arată atât de bine și muncește să arate așa, deși are tenul puțin închis tocmai așa cum îmi place mie, nu asta îl face frumos. Sau cel puțin nu doar asta. Ci felul în care râde la aproape toate glumele mele nesărate și felul în care zâmbește când mă vede.

E frumos când adoarme instant, fără să se întoarcă de pe-o parte pe alta până găsește o poziție confortabilă, iar apoi dimineața mereu deschide ochii exact când îi deschid și eu. Iar eu îi zic ”mai vreau să dorm, nu mă enerva!”, zâmbește și mă lasă, că știe că-s mereu obosită. E frumos când își face griji că am mai mereu coșmaruri și are grijă tot timpul să mă întrebe cum am dormit, dacă am mai visat urât. Îl mai mint uneori, că își face griji. Știe oricum, dar lasă după mine.

E frumos că știe până unde să meargă cu gluma, să nu atingă limita în care mă supără, deși e conștient că și dacă m-aș supăra, mi-ar trece în secunda doi și aș începe să râd.

E frumos când se rușinează fiindcă mai are uneori emoții în ceea ce mă privește.

E frumos când ascultă muzică și-l văd că e în lumea lui, cu ritmuri ce-i alunecă prin urechi, îi ajung în suflet și e fericit. Îi este atât de simplu să fie fericit.

Știu că-s egoistă și se prea poate și puțin narcisistă, dar pe cuvântul meu că cel mai frumos este atunci când mă privește ca și cum aș fi magică, fiindcă atunci timpul se oprește în loc și, sincer, nimic nu mai contează, doar felul în care ne rezonează sufletele.

Suntem prea ocupați să ne dorim o relație, ca să avem o relație

E o duminică liniștită de toamnă. Puțin răcoare și un soare cu dinți. Ești la o cafenea din centru, cu prețuri piperate. E sfârșit de săptămână și banii primiți de acasă sunt pe terminate, dar ți-ai mai permis o aroganță. Până termini de pus poza pe Instagram, Facebook, Snapchat, poate chiar Pinterest, deja începe să se răcească și parcă ți-e puțin lehamite de ea, dar nu este problemă. Îți aprinzi o țigară, să alunece mai bine și abia apoi îți amintești de persoana care stă cu tine la masă, dar, preocupată fiind cu aceleași îndeletniciri, așa că nu vă simțiți absența. Te uiți la omul din fața ta și realizezi că nu simți nimic pentru el, dar ai nevoie de el.

Ai nevoie să ai ”in a relationship” pe Facebook, la care lumea să dea like sau să pună o reacție din aia cu inimioară. Ai nevoie să schimbi din când în când în ”it’s complicated”, ca să te întrebe cel puțin 10 prieteni cu care nu ai mai vorbit de cel puțin un an, ”ce s-a întâmplat?”.

Oh… dar să nu uităm de bătăile de cap ale neamurilor, de întrebarea ”Dar tu nu ai de gând să faci nuntă?”, completată apoi de ”Știi că vară-ta e de-o vârstă cu tine și așteaptă un copil”. Ai nevoie de cineva care să răspundă nevoilor pe care le au.

De cineva cu care să te plimbi de mână în parc și eventual să vă faceți un selfie cu o frunză ruginie, că tot a venit toamna. Stai și speri că vei avea parte de o relație ”la bine și la rău”, precum cea a părinților tăi, fără ca măcar să observi persoana de lângă tine. Ți-ai instalat Tinder, sperând că vei găsi acolo dragostea adevărată și parcă te deranjează când te întreabă dacă vrei o ”one night stand”. O partidă, un sex rapid, fără sentimente, fără planuri de viitor.

Ieși la o bere, vorbești prin mesaje, vorbești prin poze, bei, dansezi, te dregi cu o cafea, scuze să te întâlnești, dar să nu fii prezent.

Nu vrei o relație, vrei o mască pentru o relație, fără conținut, timp în care visezi la o relație perfectă. Nu vrei să muncești să meargă acea relație. Nu vrei să depui niciun efort. Probabil că nu știi, câte răspântii au existat în viața părinților tăi până au ajuns într-un punct de armonie. Tu vrei să arzi etapele, vrei forme fără fond. Vrei terasa de la mansardă, pe care să faci plajă cu un mojito în mână, fără să torni cimentul pentru fundație, fără să faci bătături în palme.

Vrei orice ți-ar putea oferi iluzia unei relații, în care ție de fapt nu îți pasă și nu ai nici cea mai mică intenție să miști un deget. Nu te dedici, ci mereu ești pe picior de plecare, ca să poți să fugi cât mai repede când vezi că lucrurile ar vrea să se strice. Nu ai încredere, însă nici nu dai motive ca celălalt să aibă încredere în tine.

Dăm înapoi îndată ce simțim că lucrurile încep să fie reale. Fugim. Ne ascundem. Plecăm. Oricum vin alți oameni care să ne încălzească patul, dar nu și inima.

Și în final, contează persoana care te acoperă noaptea când ți-e frig, care te ceartă că nu te-ai îmbrăcat suficient de gros, care știe cum să reacționeze când plângi, când ai nervi, când îți vine să fugi în munți. Dar probabil pe acea persoană o ignorăm pentru un zâmbet fotogenic și o poză cu multe inimi pe Instagram.

Iubește persoana alături de care nu simți nevoia să știi ce face restul lumii.couple-on-smartphones-in-bed_i0sfob

poză

Mașinile nu le mai aud

Mașinile nu le mai aud

 

Și despre mine, cine va scrie,

poeme desprinse din zâmbet și sclipiri de ochi?

Caut încă mesajul perfect mâzgălit pe pereții marelui oraș.

”Inimioară. This folder is empty”.

Dar e atât de mic uneori!

Și sunt prea multe îmbrățișări

Pe care le simt peste tot, rătăcite.

”Păstrează curățenia – în suflet”

Șoptește alt perete alb, ca o muză mută.

Ne uităm după stele și tăcem.

”E o liniște în care se aude tot”, îi spun

”și ce auzi?” mă întrebi.

”Râsete, vântul cum adulmecă apa, un plânset de copil”…

”Și mașini”, mă completezi tu.

”Mașinile nu le mai aud”, concluzionez eu,

iar tu continui să mă privești ca și cum aș fi frumoasă.

De ce iubim MOX-ul?

De ce iubim MOX-ul?

Fie că au fost la mai multe ediții și au ajuns să iubească MOX-ul din cine știe ce motive sau fie că sunt abia la prima ediție și abia încep să se îndrăgostească de el, fiecare are un motiv anume pentru care să investească sentimente în acest festival din inima munților, plin de nopți cu stele și apusuri care ung pe suflet.

M-am plimbat prin festival și am pus în stânga și în dreapta, poate, una dintre cele mai grele întrebări: ”De ce iubești MOX-ul”?

Cu toate că cei care au participat pentru prima dată erau un pic sceptici, se putea simți în glasul lor că, încet, încet, sufletul li se colorează în MOX.

Continue reading “De ce iubim MOX-ul?”

Dacă ne-am citi

13708416_1062081867232583_4069478338246507741_oAș sta să te ascult cum îmi citești, să aud cum vocalele fac tumbe prin glasul tău, o poveste despre viață, despre suflet, despre vii și morți și, poate, despre noi. Aș sta cu capul pe pieptul tău și m-aș bucura de bătăile inimii tale. Ți-aș privi buzele cum se ondulează să cuprindă forma fiecărei litere.

Aș iubi personajele, aș suspina și m-aș îndrăgosti de tine așa cum m-am îndrăgostit de lumile pe care le-am vizitat ori de câte ori am deschis o carte. M-ai mângâia pe spate și te-ai opri doar din când în când, ca să întorci pagina.

Și când mă voi plictisi, fiindcă, inevitabil o voi face… (să nu te superi. Aici totul ține de egosim. Vreau eu să simt paginile între degete și ochii mei să alerge peste rânduri) voi lua o carte de poezii și îți voi citi, frumos, cu intonație, cu sau fără rimă, așa cum făcea tata când eram mică. Mă voi opri din când în când, să văd dacă ești atent, dacă buzele îți sunt umede de pofta pentru poezie. Genele tale vor începe să se îmbrățișeze mai des, mai cu putere, până vei adormi, cu metaforele alergându-ți prin firele de păr.