O altă scrisoare pentru tine

Acum că m-am mai liniștit, poate voi reuși să scriu câteva rânduri pentru tine, fiindcă știi că eu mereu m-am exprimat mai bine doar în scris. În curând se fac 5 ani de când te-am cunoscut și 4 zile de când ai plecat dintre noi. Totuși încă nu-mi vine să cred. Zilele astea au trecut atât de greu și au fost mai mult în ceață, iar zilele astea am ”retrăit” cei 2 ani cât te-am avut… de nenumărate ori.

Era un 8 mai cald și plin de cărăbuși când te-am cunoscut și te-am mușcat pentru prima dată. Ți s-a părut amuzant și m-ai văzut frumoasă, iar a doua zi vorbeam de parcă ne știam de-o viață… prin mesaje, fiindcă atunci când mă vedeai, îți era rușine să-mi vorbești și mi-ai fost drag.

O săptămână mai târziu te avertizam să nu te îndrăgostești de mine, iar tu îmi mărturiseai că deja e prea târziu și așa a început o iubire copilăroasă, tumultoasă, plină de zâmbete, dar și de regrete.

Eu cred că atunci când murim, avem grijă de cei dragi, rămași pe pâmânt, însă le vedem doar sufletele, trupurile nu mai contează, iar dacă tu-mi vezi acum sufletul, vei ști că vreau să-ți mulțumesc din nou pentru acei doi ani în care am crescut unul alături de celălalt. Mulțumesc că m-ai învățat că trebuie să lupți pentru ce consideri că merită, să lupți până nu mai poți. Mulțumesc că m-ai învățat cum să iubesc și ce înseamnă să fii alături de o persoană la bine și la rău. În perioada mea de 17-19 ani, în care totul pare absurd fiindcă știi că se termină copilăria, m-ai ajutat să-mi formez personalitatea, să fiu un om mai frumos și sper că am moștenit măcar 10% din bunătatea ta.

Îmi pare rău că nu am venit niciodată cu tine la pescuit, deși m-ai chemat de atâtea ori. Eu ți-am explicat că nu pot sta atâta timp în liniște și voi speria peștii. Mai bine așa. Am mâncat bine de multe ori.

M-ai făcut de atâtea ori să râd… până nu mai aveam aer. Și știu că erai fericit când mă vedeai și pe mine fericită.

Nu știu dacă ai învățat ceva de la mine. Poate ai învățat să fii mai tare, că știu că ți-am dat multă bătaie de cap și te-am făcut să suferi. Dar știu cu siguranță că te-am învățat să cureți cartofii cu cuțitul, nu doar cu curățătorul… asta în cazul în care, cumva, ți se strica. Aaa… sau mai ții minte când am vrut să facem spaghete și a explodat sticla de bulion în toată bucătăria? Ce bine am râs atunci…

Și de multe ori ziceam, că atunci când vom fi bătrâni, chiar dacă nu am fi rămas toată viața împreună, să ne întâlnim, să stăm pe câte un balansoar și să ne uităm la un film. Poate am fi revăzut ”Salt”… știi tu de ce. Oricum… primăverile și verile cu tine au fost cele mai frumoase… fiindcă ne uitam mereu la stele. Și de multe ori îmi ziceai că te uitai pe cer după steaua pe care mi-am ales-o să fie a mea.

Sau îți amintești prima scrisoare pe care ți-am dat-o? În care ți-am spus pentru prima dată că te iubesc? Te-am rugat să o citești doar când ajungi acasă. Și pe drum începuse să plouă… era noapte. O ploaie caldă, cu picuri mari, dar nu ai avut răbdare până acasă. Te-ai oprit sub o lumină stradală și ai citit. Evident că nu ai înțeles tot, că spre sfârșit se dusese scrisul. Oare mai ai scrisoarea aia? Eu am păstrat ciornele…

Nu te mai rețin, atât mai vreau să-ți spun doar că… zilele astea, gândindu-mă atât de mult la tine, am realizat (desigur, regret enorm că prea târziu) că nimeni nu m-a iubit ca tine. Mulțumesc însă că am cu ce compara, ai ridicat mult ștacheta!

Odihnește-te în pace și sunt sigură că timpul care trece până ne vom reîntâlni, pentru tine va fi scurt, cât o secundă.

P.S. Mașina de scris de la tine este tot pe birou. Tot am zis că voi scrie un roman la ea… poate va fi romanul despre noi.